Competiții sportive – Cupa Moș Crăciun

În săptămâna premergătoare vacanței de iarnă s-au desfășurat la Liceul “Sever Bocu” Lipova câteva întreceri sportive care au antrenat atât elevii cât și profesorii liceului. La finalul întrecerilor s-au acordat diplome și medalii celor clasați pe primele locuri.
Sportul și mișcarea în general ajută la dezvoltarea armonioasă a trupului și a minții.
Activitatea sportivă este în măsură să asigure, începând de la cele mai fragede vârste, cadrul metodologic, educațional și organizatoric pentru a satisface nevoia de mișcare. Ea este motivantă pentru individ, în sensul că acesta îi vede pe ceilalți și încearcă să-i imite sau depășească, ceea ce înseamnă schimbare de comportament. De aceea se apreciază că sportul este socializant, întrucât promovează valori și realități ale societății și permite individului însușirea unor modele de conduită transferabile în societate.
Astfel de activități au ca finalitate alcătuirea clasamentelor și recompensarea învingătorilor cărora li se recunoaște astfel valoarea, ceea ce produce efecte favorabile în plan psihologic și social.
Câștigătorii au fost:
Tenis cu piciorul:
Locul I: Pașcalău Patrick
Locul al II-a: Pop David
Locul al III-lea: Popa Sergiu
Tenis de masă:
Locul I: Klepp Lucas
Locul al II-a: Boghici Adrian
Locul al III-lea: Lauriuc Raul
Turneul de MINIVOLEI a fost câștigat de echipa Necula Marisa – Popa Sergiu – Naomi Stoian.

Felicitări tuturor participanților!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.