Nu este prima dată când plecăm în excursie. De această dată însă excursia din „Săptămâna altfel” a durat trei zile și s-a desfășurat în cadrul proiectului „Natura – casa noastră”.
Au fost trei zile superbe de primăvară petrecute la Căsoaia de către elevii claselor a V-a și a XII-a B, trei zile de drumeție prin pădure, activităță sportive și jocuri. Bineînțeles, nu a lipsit focul de tabără sărbătorit cu cântece și povestiri. Am plecat de acolo buni prieteni și cu sentimentul că am reușit să predăm ștafeta dragostei pentru natură de la o generație a școlii la alta.