Festivitatea de „Predarea Cheii”

Ultimul clopoțel, pentru elevii claselor a XII-a de la Liceul „Sever Bocu” , a sunat în 02.06.2016. Festivitatea de „Predarea Cheii” a avut loc în cadru festiv, au participat prof. dr. Stelian Boia de la Universitatea „Vasile Goldiș” Arad, Primăria Lipova a fost reprezentată de doamna Popescu Adela purtător de cuvânt și domnul ing. Bulzan Dumitru reprezentantul primarului,  elevii,  profesorii școlii și părinții.

Festivitatea a fost deschisă prin cuvântul doamnei director care a încurajat absolvenții să se raporteze la valorile spirituale  ale umanității deoarece ele nu vor dispărea niciodată, așa vor fi cu adevărat bogați și finalizând cu cuvintele lui Bob Moawad: „Cea mai bună zi din viața ta este aceea în care decizi că viața ta îți aparține ție. Fără scuze și pretexte. Fără cineva pe care să te poți sprijini, baza sau pe care să-l poți acuza. Darul este al tău – este o uimitoare călătorie și numai tu ești responsabil pentru ceea ce trăiești. Aceasta este ziua în care viața începe cu adevărat”

Domnul profesor dr. Stelian Boia în cuvântul său și-a exprimat bucuria de a participa întotdeuna la festivitățile liceului a cărui părinte spiritual este Sever Bocu, de origine din satul Șiștarovăț, satul natal al domnului profesor. Le-a dorit absolvenților să-și implinească toate visurile, succes la toate examenele vieții, să valorifice tot ce au asimilat în cei patru ani, fiind la fel de puternici și demni precum Sever Bocu, numele liceului pe care l-au absolvit.

1234

Festivitatea a continuat cu anunțarea șefei de promoție, promoția 2016 în persoana elevei Dana Ioana BONCUȚ clasa a XII-a B, profil teoretic, tot ea a ținut cuvântul de rămas bun din partea claselor a XII-a stârnind lacrimi de emoție. La rândul ei eleva Raluca MARTIN din clasa a XI-a A le-a adresat elevilor de clasa a XII-a câteva cuvinte din partea celor care acum repetă rolul pentru actul final.

12345

Într-un moment solemn care a emoționat toată audiența, „CHEIA” liceului a fost înmânată elevilor din clasa a XI-a. Tot în acest cadru festiv a avut loc și premierea claselor a XII-a sub patronajul doamnelor profesori diriginți: Georgeta OCNERIU la clasa a XII-a A, Liliana ONETE la clasa a XII-a B, Simona ROBA la clasa a XII-a C.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.