Una din marile probleme ale tinerilor noștri este stresul, iar copiii noștri au de înfruntat mai multe tipuri de stres. Eu îl grupez în micul stres și marele stres. Micul stres este stresul copilăriei generat în special de școală, de unele materii (că deh, nu se poate să ne placă toate), de unii profesori poate mai exigenți decât s-ar vrea, de propria lene, de faptul că nu toți învață dar se stresează când iau o notă mică sau adie mireasmă de test. De acest mic stres elevii se eliberează relativ repede atunci când vine vorba de vacanță, chiar dacă nu au ceva anume planificat… Marele stres însă e altceva, este cel generat de adulții din viața lor, de părinții care se luptă cu problemele existenței cotidiene, de certuri, uneori de despărțiri, de insuccesele și nemulțumirile lor, care chiar și nevoit se răsfrâng inevitabil și asupra copiilor din casă. Este stresul generat și de neîncrederea tot mai mare în sistemul nostru de învățământ și capacitatea acestuia de a-i ajuta în împlinirea țelurilor, de societatea românească și oportunitățile pe care aceasta le oferă, pe scurt de lipsa de perspectivă, un stres adânc și acid, care arde spiritele lor crude cu neîncrederea în ziua de mâine, este stresul generat de tot mai repetabila povară „eu cum îmi pot ajuta părinții, sunt așa de obosiți…”. Acest stres doare și nu se ameliorează odată cu venirea vacanței, prin simplul fapt că dorm mai mult și au un program mai liber.
O excursie poate fi evadarea potrivită din cotidian, un prilej inedit de detașare, de relaxare reală, de sport în aer liber, de râsul acela sănătos al copilăriei lipsite de griji, de fericire, de satisfacerea unei nevoi atât de firești și atât de adânc neglijată pe timpul anului școlar: nevoia de joacă, și nu joaca pe gageturi, ci joaca reală cu colegii, cu prietenii copilăriei care atât de repede fuge de la ei, de sport, plimbare, povestiri, povești inventate, farse, de tot ce poate să le trezească imaginația obosită, sau din contră inhibată.
Ca dascăl nu am nevoie de alt motiv ca să organizez o excursie decât râsul lor, fața lor senină, faptul că pentru cele câteva zile au avut prilejul să fie fericiți. De această dată, pentru că e iarnă, ce loc mai potrivit putea să fie decât la schi, la schi pe frumoasele creste din Maramureș, în munții Rodnei, la Borșa. Nu am să vă fac un rezumat al excursiei, am să las doar ca cele cîteva imagini alese să vorbească singure.
Profesor Buzgău Dorin