Programul a fost dezvoltat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în cadrul proiectului„Creşterea şanselor de incluziune socială a persoanelor aflate în detenţie prin o mai bună educaţie, informare a societăţii şi îmbunătăţire activităţilor în penitenciar”
La nivel local, programul se derulează în baza protocolului de colaborare încheiat între Penitenciarul Arad, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad și Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad.
Grupul țintă care a experimentat această activitate a fost format din 9 elevi ai Liceului ,,Sever Bocu″ Lipova, coordonați de către doamna profesor Corina Berzovan.
Printre obiectivele programului găsim prevenţia primară a comportamentelor delincvenționale în rândul tinerilor elevi, transmiterea importanţei alegerilor şi a simţului răspunderii atribuit acestora, de către adolescenţi, prin experienţe reale sau imaginate, consolidarea mecanismelor de auto-influenţă prin intermediul proceselor de comparare cu ceilalţi, consolidarea, în rândul tinerilor, a informaţiilor corecte privind privarea de libertate şi condiţiile reale de viaţă din penitenciar, în cadrul unui spirit civic activ şi responsabil.
Activitatea a inclus o simulare a arestării elevilor de către Poliția Orașului Lipova, escortarea acestora cu duba Poliției la Penitenciarul Arad. Amprentarea, depunerea în celule precum și celelalte activități pe care le desfășoară un deținut, au fost experimentate de către elevii noștri. Privarea de libertate, discuțiile avute cu trei dintre deținuții penitenciarului au avut un impact emoțional puternic asupra tuturor.
Prin această experiență sperăm ca participanții la acest proiect să transmită tuturor prietenilor, colegilor, apropiaților cât de importantă este libertatea, cât de ușor, din cauza anturajului, consumului de substanțe interzise, violenței, poți să treci de cealaltă parte a porții penitenciarului.
Mulțumim reprezentanților Penitenciarului Arad care s-au implicat în acest proiect, Poliției Orașului Lipova, IPJ Arad- Birou Siguranță Școlară.
Prof. Corina Berzovan