La Liceul „Sever Bocu” din Lipova, a avut loc o nouă activitate de prevenire a consumului de droguri și a infracțiunilor comise cu violență sustinută de dna subinspector Condurache Olivia din cadrul Biroului Siguranță Școlară a Inspectoratului de Politie Judetean Arad. Activitatea face parte din cadrul campaniei Poliției Române ,, Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția,,. Scopul acestei activități a fost de a educa tinerii în legătură cu riscurile acestor comportamente și de a promova un mediu școlar sigur. Au fost abordate subiecte precum impactul negativ al consumului de substanțe interzise asupra sănătății fizice și mentale, dar și efectele acestora asupra relațiilor sociale. De asemenea, s-au discutat formele de violență care pot apărea în școli și comunități, dar și modalitățile prin care elevii pot identifica și preveni comportamentele agresive.Activitatea a fost interactivă, incluzând sesiuni de întrebări și răspunsuri, pentru ca tinerii să poată înțelege mai bine aceste pericole și să își exprime preocupările sau neînțelegerile.








